Site-ul Primăriei orașului Buhuși

APEL CĂTRE POPULAȚIE PRIVIND APĂRAREA ÎMPORTIVA RABIEI

DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BACĂU

NE INFORMEAZĂ

În data de 27.08.2026 s-a confirmat un caz de rabie la o bovină dintr-o exploatație nonprofesională din localitatea Lespezi, comuna Gârleni, județul Bacău, conform Buletinului de analiză nr.14025/27.08.2026, emis de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București. De asemenea s-au mai constatat în această perioadă, cazuri de prezența virusului rabiei la un câine din localitatea Mărgineni și la o probă provenită de la o vulpe ucisă în comuna Parvulești, comuna Mănăstire Cașin.

Aceste evenimente epidemiologice au impus din partea D.S.V.S.A. Bacău demararea procedurilor pentru aplicarea prevederilor Reg. delegat UE nr.689/2020 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control a anumitor boli listate și a Ordinutui ANSVSA nr.29/2008 pentru aprobarea Normei sanitar veterinare privind măsurile generate de prevenire și control ale rabiei la animalele domestice și sălbatice.

Totodată cetățenii sunt îndrumați să repecte următoarele măsuri:

  • Toți câinii și pisicile vor fi menținute închise la nivelul exploatației;
  • Câinii și pisicile nevaccinate în campania octombrie-decembrie 2025, vor fi prezentați de urgență medicului veterinar pentru microcipare și vaccinare;
  • Toate schimbările în comportamentul câinilor sau pisicilor aflate în proprietate precum și orice mușcătură produsă la om de către câinii aflați în proprietate sau de către animalele sălbatice vor fi aduse la cunoștință, de urgență, medicului veterinar, la primărie sau poliție.