PRIMARIA ORASULUI BUHUSI
NR. 37721 din 21.10.2025
ANUNŢ
În conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 – Regulamentul-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, coroborat cu art. VII din O.U.G. nr. 12/2025 privind acordarea unui sprijin financiar pentru unele categorii de pensionari în anul 2025, precum şi pentru completarea unor acte normative, Primăria oraşului Buhuşi, judeţul Bacău, cu sediul în str.Republicii, nr.5, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale vacante, de executie, de servant pompier, din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgență, din subordinea Consiliului Local Buhusi.
Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, la sediul Primăriei oraşului Buhuşi – Compartiment Resurse Umane şi vor conţine în mod obligatoriu documentele prevazute la art.35 din H.G. nr.1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată (extras REVISAL), care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (Modelul orientativ -anexa nr. 3);
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
(5) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
Poate ocupa un post vacant persoana care indeplineste, condiţiile generale de participare, conform prevederilor art.542, alin.(1) si (2) din OUG nr.57/2019-Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Conditii specifice pentru ocuparea postului :
- Nivelul studiilor – generale sau medii
- Vechime in muncă –minimum 1 an
- Să detină certificat /atestat de calificare profesională în meseria de servant pompier.
- Domiciliul în localitatea Buhusi
- Să fie apt din punct de vedere fizic, medical si psihologic.
BIBLIOGRAFIA /TEMATICA
1.Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Tematica : Titlul II- CAP. II- Executarea contractului individual de muncă
CAP. V – Sectiunile I, II si III
Titlul XI- CAP. II – Răspunderea disciplinară
2.Legea nr.319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, cu modificările și completările ulterioare;
Tematica: CAP. IV -Obligaţiile lucrătorilor
CAP. VI – SECŢIUNEA a 2-a , Accidente de muncă
3.Constituția României, republicată;
Tematica : Drepturile, libertătile și îndatoririle fundamentale – Titlul II
4.Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Tematica: cap.IV –Serviciile de urgență voluntare și private
Cap. V- Răspunderea juridică
5.Ordinul nr.163/2007 privind aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Tematica: Cap. II –Organizarea si desfășurarea activității de apărare împotriva incendiilor;
Cap. IV – Norme generale de apărare împotriva incendiilor la exploatarea contrcuctiilor, instalatiilor si amenajarilor;
6.Ordinul M.A.I. nr.51/2024 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situatii de urgență, cu modificările și completările ulterioare.
Tematică :Cap. I- Dispozitii commune
Cap.II – Criterii specifice pentru serviciile voluntare
Cap.III – Criterii specifice pentru serviciile private
7. H.G. nr.1579/2005 pentru aprobarea Statutului personalului voluntar din serviciile de urgență voluntare, cu modificarile si completarile ulterioare.
Tematica: Cap. II- Condiții de încadrare a personalului voluntar
Cap.IV – Drepturi și obligatii
Nota: Se vor avea în vedere formele actualizate, la zi, ale actelor normative din bibliografie.
Calendarului concursului :
| . | ||
| Publicarea anunțului | 21.10.2025 | |
| Perioada de depunere a dosarelor | 21.10 – 03.11.2025, ora 15.00 | |
| Selecţia dosarelor | 04.11.2025 | |
| Susţinerea probei practice | 11.11.2025, ora 09.00 | |
| Sustinerea probei scrise | 14.11.2025, ora 09.00 | |
| Susţinerea interviului | In termen de 4 zile lucratoare de la data sustinerii probei scrise |
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba practica, proba scrisă si interviu, candidatii nemulţumiti pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare, de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise si al interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Proba practica se înregistrează audio şi video pe întreaga perioadă de desfăşurare, fără întrerupere. La proba practică nu se admit repetări sau reverificări.
Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse, se face prin afişare la sediul institutiei şi pe pagina de internet https://primariabuhusi.ro, imediat după soluţionarea acestora.
Rezultatele finale se afişează la sediul Primăriei orasului Buhusi şi pe pagina de internet https://primariabuhusi.ro, sectiunea – Concursuri, în termen de o zi lucrătoare de la data afisarii rezultatelor soluționarii contestațiilor pentru ultima probă, prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins».
Pentru relaţii suplimentare privind înscrierea şi condiţiile de participare la concurs vă veţi adresa la sediul instituţiei, Compartiment Resurse Umane -cons. Telita Claudia sau la tel.0234261220, int.101.
PRIMAR,
Ing. VASILE ZAHARIA
Compartiment Resurse Umane,
Cons. Sup. Telita Claudia
Principalele atribuții prevăzute în fișa postului
Activităţi principale:
- Efectuarea activităţilor de pregătire;
- Efectuarea activităţilor premergătoare intervenţiei;
- Executarea intervenţiei;
- Întreţinerea mijloacelor tehnice de intervenţie din înzestrare;
- Prevenirea incendiilor;
- Salvarea persoanelor, animalelor şi bunurilor.
Sarcini şi îndatoriri specifice:
- Participă la toate activităţile de instruire de specialitate;
- Respectă întocmai orarul de muncă şi programul zilnic de activitate;
- Participă efectiv la acţiunile de stingere a incendiilor, de salvare a persoanelor şi a bunurilor materiale, la înlăturarea urmărilor situaţiilor de urgenţă, îndeplinind funcţia pe care o are stabilită prin hotărârea de constituire a serviciului;
- Execută alături de soferi activităţile de întreţinere a utilajelor din dotare, a accesoriilor PSI pe care le deserveste şi a echipamentelor de protecţie;
- Cunoaşte semnele şi semnalele în cazul intervenţiilor la situaţii de urgenţă şi le execută întocmai;
- Se pregăteste pentru participarea la acţiuni de salvare care reclamă eforturi fizice prelungite şi cunoasterea modului de utilizare a aparaturii de salvare;
- Acţionează în condiţii create ca urmare a unor avarii, incendii si întotdeauna acolo unde necesită utilizarea aparaturii de protecţie a respiraţiei;
- Intervine pentru salvarea persoanelor aflate în condiţi periculoase ce le pun în pericol viaţa sau integritatea corporală, acordându-le primul ajutor, intervine pentru evacuarea bunurilor materiale ce se găsesc în locuri periculoase şi care pot fi determinate datorită condiţiilor create de apariţia unor avarii, incendii, calamităţi, etc.;
- Utilizează accesoriile şi echipamentul necesar pentru stingerea incendiilor;
- Identifică sursele de incendiu folosindu-şi cunoştinţele despre tipuri de incendii, designul construcţiilor, materiale de construcţie etc;
- Delimitează zona afectată pentru a împiedica accesul persoanelor neautorizate;
- Creează deschizături/breşe în structura clădirilor pentru asigurarea ventilaţiei şi accesului, utilizând topoare, căngi, fierăstraie, răngi etc.;
- Controlează clădirile cuprinse de flăcări pentru a localiza eventualele victime;
- Dispune şi utilizează scări pentru a avea acces la nivelele superioare ale clădirilor în vederea salvării persoanelor din clădirile incendiate;
- Salvează victimele din clădirile în flăcări şi/sau de la locul accidentului;
- Stinge cu jet de apă, spumă sau alte substanţe chimice incendiul şi salvează echipajul şi pasagerii în cazurile de accident aerian;
- Acordă primul ajutor şi ia măsuri de resuscitare a persoanelor rănite;
- Inspectează şi verifică locul incendiului, după ce flăcările au fost stinse, pentru a se asigura că nu mai există nici un pericol;
- Efectuează antrenamente fizice şi simulări pentru menţinerea unui nivel de pregătire corespunzător;
- Participă la exerciţii şi demonstraţii privind tehnicile de stingere a incendiilor;
- Informează şi instruieşte populaţia pentru prevenirea incendiilor;
- Participă la cursuri, seminarii, conferinţe şi studiază literatura de specialitate pentru a învăţa noi tehnici de stingere a incendiilor;
- Colaborează cu poliţia pentru a interveni în caz de accident, dezastre, calamităţi sau alte evenimente cu impact negativ;
- Curăţă şi întreţine echipamentul şi aparatura din dotare pentru stingerea incendiilor.
- Verifică starea de funcţionare a echipamentelor de lucru;
- Răspunde de utilizarea şi păstrarea în bune condiţii a aparaturii din dotare;
- Informează persoana ierarhic superioară asupra problemelor ce apar în desfăşurarea activităţii la locul de muncă;
- Prezintă un comportament profesional în timpul zilei de lucru;
- Periodic face propuneri de îmbunătăţire a activităţii prestate;
- Îmbunătăţeşte permanent pregătirea sa profesională şi de specialitate;
- Păstrează confidenţialitatea informaţiilor şi a documentelor legate de firmă;
- Utilizează resursele existente exclusiv în interesul firmei;
- Respectă prevederile normativelor interne şi procedurile de lucru specifice postului său;
- Execută sarcinile stabilite de șeful S.V.S.U.
- Îndeplinește și alte sarcini prevăzute de lege și dispuse de șefii ierarhici.
